Emoții, impulsuri și reacții

Sunt o ”babă” – Scurt exercițiu de autocunoaștere

Sunt bătrână!

Adică mă simt bătrână.

Mulți dintre noi afirmăm asta la un moment dat. Se întâmplă atunci să fim taxați rapid de cei din jur:

  • Cum dragă? Arăți foarte bine!

Sau

  • Dacă tu ești bătrână, eu ce să mai zic?

Sau

  • Să vedem ce mai zici când o să ai 70 de ani?!

Așa că revin – mă simt bătrână.

Cum așa?

De ceva vreme, m-am întors la lucru. Asta presupune să merg cu metroul în celălalt capăt al orașului, cu metroul și cu o mie de bagaje care cântăresc o mie de tone. Și cum mă aflam eu cu cele o mie de tone(=laptop+încărcător laptop+vraf de hârțoage+sticlă apă+acareturi femeiești) pe umăr, observ un loc liber.Mă orientez elegant, dar țintit, către zona respectivă. Ghinion! Se ocupă. Dar… se eliberează unul chiar lângă primul. Din nou elegant, fără a-mi trăda intențiile, mă îndrept spre locul cu pricina. Se ocupă și acesta.

În fața mea, două domnișoare elegante cu gentuțe mititele, tronau pe locurile mele(Da! Ale mele! Vă jur că pe scaune scria clar Loredana numai că domnițele nu s-au obosit să citească).

Între timp eu pornisem în gând un monolog care suna cam așa:

  • Uită-te și la mândrele astea două, cum stau ele picior peste picior, cu gentuțele lor mititele, care probabil cântăresc doar 2 grame. Astea sunt scaunele menite mie, mie care duc în spinare cele 1000 de tone, care am responsabilități, care am copiii acasă, etc.

Deodată boscorodeala îmi este întreruptă:

  • Vreți să luați loc? Văd ca aveți o geantă mare și grea.
  • Da …, răspund eu ușor jenată. Nu era nevoie. (Da! Ușor jenată, senzația de penibil dureros s-a instalat ceva mai târziu. De ce penibil? Răspunsul este lung și merită să fie tema unui articol separat, așa că, va urma…)

În capul meu însă se decretase stare de urgență.

  • Alaarmăăă!!! Mi-a citit gândurile! … Sau poate nu … sigur nu. Cel mai probabil nu mi-a citit gândurile. Ar fi fost totuși necaracteristic, ca locuitor al spațiului intracarpatic, presărat cu vrăjitoare, descântece și deochiuri ,să nu îmi treacă și asta prin cap.
  • Alaarmăăă2!!! Am „monologat” cu voce tare! După o verificare de dres vocea(ca să-mi amintesc cum sună) concluzionez: nu vorbeam cu voce tare.

Atunci cum n…ba s-a întâmplat asta? Cum de a știut fata asta fix ce vreau și de ce vreau asta?

Răspuns sincer: habar n-am.

Pot să presupun:

Cel mai probabil nu mi-a citit gândurile și nu am vorbit cu voce tare. Îmi închipui că arătam obosită și împovărată și, de ce nu, urâcioasă. Presupun că domnișoara a văzut că îmi tot mutam geanta de pe un umăr pe celălalt, că mă uit în direcția ei în timp ce fac acest lucru și că oftez zgomotos.

Mai important decât presupunerile este însă, cum stăteau lucrurile de fapt.

  • Aveam nevoie de ajutor iar domnișoara m-a ajutat. Și pentru asta: MULȚUMESC!
  • Geanta mea chiar cântărea foarte mult, poate nu chiar o tonă dar pe aproape.
  • Trenul de metrou era, ca de obicei, foarte aglomerat. Aerul abia se putea respira iar cotul în spate al vecinului de suferință începea să devină dureros.
  • Se preconiza o zi încărcată la muncă.
  • Eram foarte obosită după o noapte în care băiețelul meu s-a trezit de vreo 5 ori(mai mult de dublul mediei de două treziri pe noapte cu care ne-a obișnuit).

Deci, eu duceam o mai mare povară decât simpla geantă. Eram copleșită de această povară, nu mai puteam. Nu mai puteam sta în picioare, nu mai puteam ține geanta pe umăr, nu mai puteam suporta cotul vecinului in spatele meu, nu mai puteam respira acel aer, nu mai puteam…

Și atunci când nu mai poți, se poate întâmpla ca orizonturile tale să se îngusteze teribil(poate cunoașteți asta, poate ați trecut și voi prin așa ceva). În acel moment, acel scaun de metrou devenise singura posibilitate de a mai descărca din povară. Și cum „unica” posibilitate mi-a fost suflată de sub nas am devenit agresivă. Atenție! Agresivă și nu violentă. Am pornit un monolog agresiv în gând, am aruncat niște priviri agresive(din ciclul..”dacă privirile ar putea ucide”) și am oftat zgomotos.

Poate vă întrebați cum poate fi un oftat agresiv. Răspunsul este:  tonul conteză. Mulți dintre noi am trăit scena în autobuz când o bătrână(ca să nu zic b…ă) se așează langă scaunul pe care ești asezat comod și începe să ofteze. Atitudinea ei este vădit agresivă, vrea să spună : „mie mi se cuvine locul acesta, dă-te la o parte!”. Cu fiecare gest parcă mai cuprinde câte putin din spațiul tău, parcă nu mai poți respira din pricina ei.

Revenind la cazul de față: eu sunt baba(e voie să zic așa pentru că mă refer la mine) agresivă. De aceea mă simt bătrână și tot de aceea pot întelege acum ceva mai bine atitudinea unor batrâni în mijloacele de transport în comun.  Această agresivitate nu a rezultat în urma unei hotărâri ci este doar o reacție. Am reacționat, și nu acționat, când am simțit că nu mai am spațiu, că nu mai pot.

Dacă acea domnișoară nu mi-ar fi oferit locul, cel mai probabil, nu aș fi devenit constientă de atitudinea mea din acel moment și nu aș fi făcut ceva în sensul acesta. Așa că încă o dată.. Multumesc!

În zilele următoare

  • Am schimbat geanta fancy de laptop cu un ghiozdan. Iubesc acea geantă dar e clar că nu este deloc practică, cel puțin nu în situația mea.
  • Pentru că acum am un ghiozdan, care nu este deloc fancy, îl dau jos din spate și îl pun pe jos când mă sui în trenul de metrou.
  • M-am culcat ceva mai devreme în seara respectivă pentru a recupera ceva din somnul pierdut
  • Încerc să fac o listă cu lucrurile ce sunt de făcut în fiecare zi. Atunci când le văd scrise observ mai întâi că sunt în număr finit(și nu nenumărate așa cum îmi par de multe ori) și, în acest fel, le și pot organiza mai bine.

De făcut

  • Să cumpăr un ghiozdan fancy și mai mic(da, nu mă las). Vine vara și cu ghiozdanul uriaș al soțului meu arăt ca un melc cu casa în spate.

Loredana

Un gând despre &8222;Emoții, impulsuri și reacții&8221;

  1. Corina zice:

    Draga mea,
    Imi place tare mult cum asterni cuvintele pe hartie … imi dai o stare asa de „nu sunt singura care trece prin asta”.

    La mai multe articole!

    Multumesc!
    Corina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *