A lăsa să fie

A mânca sau a nu mânca tot din farfurie – scurt exercițiu de autocunoaștere

Nu știu când am auzit prima dată îndemnul ”Mănâncă tot din farfurie!”, dar sunt sigură că a fost foarte devreme, cel mai probabil înainte de 3 ani.

Nu mai știu cum era atunci, dar vă pot spune, cu siguranță, că acum, ca adult, de cele mai multe ori nu mi-e bine/când mănânc tot din farfurie. Asta nu e echivalent cu ”nu e bine să mănânci tot din farfurie” adică nu e vorba de o întrebare ”filozofică”, așa în general și nici nu caut un răspuns ”bazat pe dovezi” de la ”nutriționistul de serviciu”.

Îmi pun întrebarea dacă să mănânc sau nu tot din farfurie la fiecare masă.

Înainte să pornesc nu pot să nu clarific: nu consider că am o problemă cu greutatea, nu despre asta este vorba în acest articol. Știu că unii dintre voi mă cunosc și mă numesc jucăuș ”biscuite-n dungă”, ”schijă” sau ”scobitoare”. Aici este vorba despre obiceiul meu de a mânca atât încât, de multe ori, mă pot ridica doar cu greu de la masă. Recunosc, că un astfel de comportament poate sta la baza unei afecțiuni din spectrul obezității. În cazul meu nu este așa iar pentru asta mă consider norocoasă.

M-am surprins zilele trecute spunându-i fetiței mele că ar fi cazul să mai ia câteva lingurițe de felul 2, deși ea deja declarase ”nu mai pot!”. Astfel m-am hotarât să mă ”aplec” asupra farfuriei cu mâncare.

Concluzia a fost că eu mă comport cu fetița mea la fel cum mă comport cu mine. De ce oare? Rezultă: discuția de față se referă de fapt la – ”de ce mai mănânc eu, Loredana, după ce m-am săturat deja?”

Răspunsul concret variază în funcție de situație și dispoziție(a mea, Loredana):

  • Copiii din Africa mor de foame iar eu arunc mâncare
  • Mâncarea din farfurie este așa de gustoasă că nu mă pot opri din mâncat deși simt că sunt sătulă
  • Nu pot lăsa acea ultimă, sau acele ultime bucăți în farfurie pentru că farfuria cu doar un cartof prăjit/2-3 cartofi prăjiți pe ea este inestetică ori va reprezenta sursa ghinionului pe întrega săptămână(cumva ”karma” știe că eu arunc mâncare, când alții suferă de foame în Africa)
  • Nu pot arunca mâncare pe care am dat bani din buzunarul meu, munciți de mine
  • Altele

De exemplu

Weekendul acesta mă aflam în fața unei farfurii cu friptură și mititei și mă întrebam dacă să mai încarc o furculiță. Deși de cele mai multe ori merge pe automat, de data asta am făcut o pauză, am respirat adânc și am constatat că sunt sătulă. Totuși m-am întrebat dacă ar mai fi cazul să continui să mănânc.

Păi de ce?

Pentru că mâncasem mai puțin de jumătate din ce aveam pe farfurie.

Dar de ce nu mă pot opri după ce mănânc doar jumătate?

E prea puțin.

Adică nu mă satur?

Mă satur dar ramâne prea multă mâncare în farfurie.

Și ce dacă rămâne atâta mâncare în farfurie?

O pot mânca, o pot lua la pachet sau o pot arunca. Cel mai corect mi s-ar fi părut să iau la pachet resturile dar, din păcate, nu mai aveau recipiente de plastic la restaurant.

Pot lăsa să fie aruncată?

Nu prea.

De ce?

Păi copiii din Africa… și karma…(în cazul de față)

M-am întrebat dacă vor fi acei copii cu adevărat mai bine hrăniți dăcă mă îmbuib eu. Răspunsul a fost nu. Iar despre karma nu am dovezi că funcționează în acest fel. Ceva îmi spune,mie, că lucrurile stau altfel.

Urmează o întrebare cheie pe care mi-o pun destul de des în ultima vreme:

Pot să suport măcar de data asta să arunc mancarea? Doar de data asta.

Până la urmă ce este mai important pentru mine, să golesc farfuria sau să am parte de o masă plăcută, savuroasă și fără Colebil?

O masă savuroasă este importantă pentru mine.

Revin la karma și la toți cei care suferă de foame, nu numai în Africa, dar și pe meleagurile noastre și mă întreb:

Este vorba aici de a-i ajuta pe ei sau este vorba de mine? Eu vreau, de fapt, să învăț mai întâi să am grijă de mine iar abia mai apoi îmi pot îndrepta resursele spre a-i ajuta pe ceilalți. În cazul meu, de față, se cade un pic de modestie în sensul că, neluând în seamă cerințele problemei prezente, nu mă pot dedica căutării unei soluții pentru ea, cu atât mai puțin pot să pretind că aș putea găsi o soluție pentru alte probleme (aici, sărăcia și foametea).

Nu pot decât să mă întorc tot la mine și la ce pot eu face în acest moment în situația de viață în care mă aflu.

Concluzie

Deși nu mă opresc de fiecare dată din mâncat atunci când mă satur, îmi pun tot mai des întrebarea:

Până la urmă ce este mai important pentru mine, să golesc farfuria sau să am parte de o masă plăcută, savuroasă și fără Colebil?

Dacă și voi vă confruntați cu excesul de colebil vă invit să vă puneți din când în când întrebarea de mai sus.

Vă las cu urarea:

Să aveți mese savuroase!

Loredana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *