Grupul de sprijin în alăptare

Am lansat noua serie de întâlniri ale grupului de sprijin în alăptare sub egida Asociației Consultanților în Lactație din România.

Mămici care alăptează copii de orice vârstă, care hrănesc copiii cu lapte matern muls sau viitoare mămici care vor să afle mai mult despre alăptare, sunteți invitate la ceai! În fiecare joi, la fitoceainăria SanThe.

Am acceptat cu entuziasm provocarea colegei mele, dr. Mihaela Niță, medic pediatru, IBCLC și președintele Asociației consultanților în lactație din România, de a media întâlnirile săptamânale ale grupului de sprijin în alăptare.

De ce?

Pentru că înțelegem că alăptarea nu este lipsită de provocări vă oferim suport, susținere și dedicare. Pornim de la premisa că fiecare mamă este diferită și nu există o rețetă care să se potrivească tuturor, iar împărtășind experiențele noastre în cadrul grupului vom putea înțelege mai bine ce ne mișcă pe noi, dar și pe cea de lângă noi, astfel vom putea face alegerile potrivite nouă.

Cum?

Timp de aproximativ o oră și jumătate ne vom dedica nouă. Ne vom apleca împreună asupra unor întrebări de autocunoaștere, câștigând astfel curaj pentru a înfunta temerile cu care se confruntă orice mamă. Vom încerca să ne cunoaștem resursele și să învățăm să ne acordăm timp pentru a ne bucura de experiența alăptării. Veți primi, de asemenea, infomații în pas cu ultimele noutăți de la un consultant în alăptare certificat internațional(IBCLC).

Vă așteptăm cu drag!

Loredana

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *